Despre verbul "a alerga" si pasiunea mea pentru actiunea in sine, am mai scris de-a lungul timpului, insa, relatia mea cu jogging-ul a inceput sa scartaie dupa un episod nu prea placut din viata mea.
Acum vreo 2, 3 ani am avut o problema cu un genunchi din cauza faptului ca am alergat timp de 45 de minute, pe asfalt, fara sa-mi fac incalzirea in prealabil. De atunci, o lunga perioada de timp nu am mai putut sa alerg, fie de frica, fie ca ma durea piciorul daca alergam mai mult de 5 minute, cert e ca as fi vrut, pentru ca-mi placea, dar durea groaznic.
Vazand ca nu ma lasa sa fac ceea ce imi place, l-am luat altfel. Am inceput cu mers usor in fiecare zi, apoi cu plimbari din ce in ce mai lungi, cam la doua zile, dupa care, m-am apucat de TRX, un gen de miscare creat special pentru cei care au astfel de probleme si nu numai. Astfel am reusit sa ne impacam si sa zburdam impreuna pe stadion.
Recent, am cazut pe scari cu piciorul sub mine si glezna mea dreapta mi-a facut ceva probleme, insa, de data asta nu am mai lasat sa treaca atat de mult timp. Si acum ma doare cand calc, ma doare cand alerg, insa nu o las sa scape asa usor.
Ideea de la care am pornit a fost aceea ca "pasiunea cere sacrificii", eu cred ca daca ai un vis, trebuie sa faci tot ceea ce iti sta in putinta sa-l atingi, a nu se intelege lucruri de genul "a calca peste cadavre", departe de mine gandul asta.
Ma refer la tot ceea ce este pertinent, de bun simt si ceea ce tine de noi. Important este sa ne dorim sa ajungem undeva, sa luptam cu propriile forte si sa punem suflet pentru acel lucru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu