Imi aduc aminte cu nostalgie de vacantele de vara petrecute la bunici si visez cu ochii deschisi la o calatorie in timp, pe taramul copilariei si al nazdravaniilor, pe taramul sutelor de arome si zecilor de gusturi proaspat-iesite din mainile fantastice ale bunicutei .
Tresar si acum cand mai ajung din joi in Paste pe la bunica si simt cate o aroma din bucataria magica, aroma pe care oricat as incerca, nu pot sa o reproduc, chiar daca folosesc aceleasi ingrediente.
Dar cel mai mult ma fascina modul in care mancau bunicii nostri, va mai aduceti aminte?
Pregatirea oricarei mese era un adevarat festin culinar, preparat cu minutiozitate pana in cele mai mici detalii. Bunica incalzea mancarea iar bunicul, imi amintesc si acum de parca era ieri, nu statea degeaba, el pregatea faimoasa salata cu rosii, castraveti si ceapa, toate proaspete, culese din gradinita din fata casei.
Si totusi, stiti ce ma intriga cel mai adesea?
Felul in care mancau, putin cate putin, cu inghitituri mici atent mestecate, fara sa se grabeasca, fara sa se dea peste cap ca incepe ploaia si ei au treaba in gradina. Pur si simplu era o placere sa mananci si mai ales sa mananci cu ei. Timpul trecea altfel, era un timp de cea mai buna calitate.
Stiu ca noi in ziua de azi mancam mult, prost si repede. Nu ne bucuram de ceea ce mancam, o facem pur si simplu din inertie, pentru ca trebuie sa ne hranim. Si ei trebuiau sa se hraneasca si ei aveau anumite stresuri si totusi se bucurau de fiecare masa in parte, ba chiar savurau ceea ce ingurgitau, ceea ce ar trebui sa ne puna pe ganduri, macar putin.
Prin prisma acestui lucru tind sa cred ca am descoperit unul din secretele longevitatii, iar daca nu... cel putin am incercat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu