luni, 21 noiembrie 2011

Controversatul aspartam

Familia Victoriei Inness Brown era dependentă de băuturi carbogazoase de tip light. După ce a cercetat efectele aspartamului(APM), care se găseşte in toate tipurile acestea de băuturi, ea şi-a dat seama că APM va duce la moartea prematură a ei sau membrilor familiei sale.
   
 Pentru a se convinge singură că efectele adverse despre care citise sunt reale, femeia a decis să realizeze propriul ei experiment, cu 108 şobolani, vreme de 2 ani şi 8 luni. In fiecare zi ea a hrănit şobolanii cu echivalentul APM conţinut in 150 grame de băutură carbogazoasă tip diet până când aceştia au murit. Rezultatele sunt halucinante : 11 femele şobolan din grupul ce a primit APM (37%) au dezvoltat tumori, unele de dimensiuni uriaşe.

Studiile independente, nefinantate de industrie, spun despre APM că:
 


1) Consumarea APM duce la acumularea formaldehidei in celule. Formaldehida se leagă de proteine celulare (majoritatea enzime) şi de ADN (mitocondrial şi nuclear), realizând ‘leziuni’ la aceste nivel. Apare astfel o posibilă cauză de cancer. Formaldehida este toxică şi pentru celulele nervoase si pentru nervul optic. (1)


2) APM creşte de 2,66 ori riscul de a dezvolta tumori maligne pe creier. Riscul este de până la 7 ori mai mare in cazul grupului de subiecţi cel mai expus la aspartam. (2)

3) In martie 2006 se demonstrează experimental că aspartamul este cancerigen. El creşte incidenţa limfoamelor şi leucemiilor, tumorilor cerebrale, tumorilor renale şi ale nervilor periferici. Efectele sunt puse pe seama potenţialului cancerigen al formaldehidei care produce leziuni la nivelul ADN. (3) Trebuie menţionat că acest studiu este unul dintre cele mai complexe studii realizate vreaodată, fiind realizat de un centru complet independent, Fundaţia Europeană de Oncologie şi Ştiinţe de Mediu Ramazzini, Bologna, Italia. Studiul a fost realizat pe 1900 de cobai (şobolani de laborator) şi se intinde de la vârstă de 8 săptămâni a şobolanilor până la moartea acestora (ultimul a murit la 159 de saptamani, deci la aproximativ 3 ani). Cobaii au primit o cantitate de aspartam mai mică decât doza considerată a fi sigură de producător de 20 mg/kg (faţa de 40mg/kg – valoarea producătorului). Chiar şi in aceste condiţii aspartamul s-a dovedit a fi multicarcinogen. Trebuie menţionat că un asemenea studiu nu se poate realiza pe om (un studiu pe toata durata vieţii). Costurile ar fi imense, iar rezultatele ar aparea in 90-100 de ani.

4) Un studiu foarte riguros publicat pe 13 iunie 2007 in ediţia online a prestigiosului jurnal ‘Enviromental Health Perspectives’, a arătat că, folosit zilnic, in doze mici, pe durata intregii vieţi, incepând din perioada fetală, APM creşte riscul de cancer.(4) Cercetătorii Fundaţiei Ramazzini au administrat APM unor grupuri de şobolani pe durata intregii lor vieţi (inclusiv viaţa fetală, sau intrauterină), la doze variate (0 mg/kg corp-zi, 20mg/kg corp/zi şi 100mg/kg corp/zi). Ei au observat o frecvenţă mai ridicată pentru limfoame, leucemii şi cancere la sân, chiar şi la doze mici de indulcitor, adică 20mg / kilogram corp /zi, precum şi o creştere a frecvenţei cancerelor, dependentă de doza de APM. Grupul care a primit 100mg/kg corp de aspartam a avut o creştere mult mai mare a numarului de cancere decât cel care a primit 20mg / kg corp. Aceste cancere (leucemie, limfom, de sân) sunt cancerele cu o foarte mare creştere la tineri in ultimele decenii. Un copil de 20 de kg care bea aproximativ 1 litru de băutură light/ fără zahăr ( dar care conţine aspartam), sau un adult de 70 de kilograme bea 2,5 litri primesc 20mg/kg corp. Nu socotim aici şi APM din alte produse : gume de mestecat sau bomboane. Sunt destui copii care consumă peste 2,5 litri zilnic, deci problema este cat se poate de reală.


5) Principalul motiv pentru care APM a fost promovat este scăderea in greutate. Având ‘zero calorii’ aditivul ar trebui să ajute la controlul greutăţii. Paradoxal, APM nu reuşeşte să reducă greutatea consumatorilor. Unele studii au arătat ca situaţia este inversă. Riscul de a fi supraponderal creşte cu 41% la fiecare sticlă de băutură cu aspartam consumată, după cum arată o cercetare publicată in ediţia din Iulie 2004 a Jurnalului Internaţional de Obezitate. Explicaţia a venit din faptul că gustul ‘dulce’ al aspartamului determină o descărcare puternică şi foarte rapidă de insulină in circulaţie - faza cefalică a secreţiei de insulină. Dacă in cazul unui produs cu zahăr sau carbohidraţi, consumatorul işi primeşte apoi glucidele şi insulina işi realizează efectul, in cazul APM, consumatorul nu primeşte acele glucide şi, mai târziu, va consuma compensator mult mai multe calorii, lucru ce in final duce la creşterea in greutate.

Acidul aspartic poate trece de bariera sânge-creier şi este considerat o excitotoxină, el fixându-se la nivelul neuronilor pe receptori excitatori, stimulatori, generând impulsuri excitatorii ce ar putea explica rolul aspartamului in apariţia crizelor de epilepsie.

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI : 

1) EVITATI ASPARTAMUL! Este un aditiv controversat, posibil cancerigen, ce nu vă ajută să slăbiţi, ci, din contră, poate creşte riscul să vă ingrăşaţi. Produsele ce conţin aspartam (bomboane/gume/sucuri/dulciuri fără zahăr) sunt de multe ori doar nişte amestecuri de substanţe chimice.

2) Incercaţi să reduceţi dulciurile rafinate (zahăr, pâine albă, faină albă, prăjituri, ciocolată cu lapte etc) din alimentaţie, sau să le eliminaţi.

3) Folosiţi substanţe dulci naturale şi preferabil surse complexe de carbohidraţi (legume, fructe, mămaligă, paine neagră). Dacă este obligatoriu şi nu rezistaţi fără să folosiţi dulciuri, ar fi de preferat ca in locul zahărului să folosiţi miere (cantitati mici : 1-2 lingurite ca indulcitor), iar in locul diverselor gustări dulci să folosiţi fructe proaspete (preferabil) - măr, greph, portocală, kiwi sau fructe uscate (smochine, stafide, curmale, in cantitate mică.)

4) Dulciurile de tipul celor enumerate mai sus pot fi folosite dupa efort, sau dimineaţa, după trezire. Nu este bine să le folosiţi seara. Fructele pot fi folosite ca gustări.

5) Pentru controlul greutăţii este bine să efectuaţi de 3-4 ori pe saptamână exerciţii (efort moderat-intens) timp de 30 de minute sedinţa (taebo, pilates, exerciţii de forţă cu greutăţi).
 Articolul integral il gasiti aici!!


Enjoy,
Eyya

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Disqus for ViataAreGust

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...